Sport

Start lansat pentru „tigrii” lui Florin Ignat

Start lansat pentru „tigrii” lui Florin Ignat
07 united 2

Liga 1 la futsal a pornit la drum în weekend cu numai şapte echipe la start. Sala Polivalentă Dunărea primul meci oficial cu spectatori după perioada lungă cauzată de pandemia de Covid 19 între United Galaţi şi CFF Clujana Cluj Napoca. Aşa cum ne aşteptam a fost un joc de-a şoarecele şi pisica în care echipa gălăţeană, fără Florin Ignat, rămas pe banca tehnică şi Andrei Crăciun, învoit, a făcut un antrenament bun în perspectiva derbiului din etapa viitoare de la Deva cu Autobergamo. Tigrii au zburdat şi au înscris 23 goluri: 11 în prima repriză şi 12 în cea de-a doua. Golul de onoare al clujenilor a fost marcat în primele minute la 2-0, fiind de fapt un autogol al lui Crişan care nu s-a înţeles cu Toniţă. Rezultat final: United - Clujana 23-1 (11-1). Lotul aliniat de United: Toniţă, Cîrdei, Păduraru - Burdujel 1 gol, O.Cireş 4 g, Boşneagă 2 g, Arhire 1 g, Crişan 3 g, Tacot 3 g, Araujo 2, Petică 5 g, A.Cireş 1 g, Oană. Echipa gălăţeană, care va reprezenta România pentru al doilea sezon consecutiv în UEFA Futsal Champions League, va juca în cea de-a doua etapă în deplasare cu Autobergamo Deva. sursa foto: Sportul Ilustrat

Evaluați acest articol
(0 voturi)