Săptămână plină pentru campioana României la fotbal în sală. Miercuri, la ora 15.00, ora României, la Nyon va avea loc tragerea la sorţi pentru faza 16-imilor UEFA Futsal Champions League. Cele 32 echipe calificate au fost repartizate mai întâi în două grupe: 16 echipe urna A - capi de serie şi 16 în urna B, departajarea s-a făcut după coeficienţi. Forul continental a stabilit să împartă formaţiile în opt grupe de câte patru echipe. United Galaţi face parte din grupa 4, urna B iar adversara se va alege dintre capii de serie: MFK KPRF Moscova, Ugra Yugorsk, ambele din Rusia, Rekord Bielsko Biala - Polonia şi MVFC Berettyoujfalu - Ungaria. Apoi, pe 11 decembrie, în sala Dunărea, de la ora 16.00, echipa antrenată de Florin Igmat joacă cu FK Odorheiu Secuiesc, miza fiind Supercupa României.