Sport

Voleibalistele de la CSU Galaţi joacă la Focşani pentru un loc la turneul final

Sala sporturilor Alin Moldoveanu din Focşani va găzdui în perioada 22-24 martie turneul semifinal din seria A2 Est la volei feminin cu participarea primelor trei clasate la finalul sezonului regular: CS Medgidia, CSM 2007 Focşani şi CSU Hygienium Galaţi. „Am avut ca obiectiv pentru acest sezon locul 3 şi l-am îndeplinit. Am continuat antrenamentele, pe care le-am intensificat în ultimele zile, avem lotul complet, mergem la Focşani să ne jucăm şansa noastră până la capăt şi de ce nu să producem o surpriză”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă care este ajutată de Adriana Dudnic. Lotul echipei gălăţene: Sorina Răileanu, Diana Milea, Maria Neacşu, Alexandra Iordache, Andreea Stănescu, Diana Hantău, Gabriela Panait, Cristina Popoiu, Ioana Acxinte, Raluca Rafoi, Iulia Sava, Alexandra Prodan. Programul complet al turneului: CSU Hygienium Galaţi -CS Medgidia, vineri 22 martie, ora 18.00; CSM Focşani 2007 -CS Medgidia, sâmbătă 23 martie, ora 18.00; CSM Focşani 2007 -CSU Hygienium Galaţi, duminică 24 martie, ora 12.00. Primele două clasate se califică la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare