O nouă creșă la Galați
Este important să aducem zi de zi o schimbare în orașul nostru, să derulăm noi proiecte de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea Galațiului, iar pe part…
Este important să aducem zi de zi o schimbare în orașul nostru, să derulăm noi proiecte de investiții pentru modernizarea și dezvoltarea Galațiului, iar pe part…
„Gala Cercetării Românești” a avut prima ediție în acest an la Ateneul Român. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost reprezentată de prof. univ. dr. i…
În finalul lunii ianuarie Consiliul Județean al Elevilor Galați s-a reunit în prima Adunare generală din acest an calendaristic. Gazda evenimentului a fost Cons…
La 164 de ani de la Unirea Principatelor Romane, elevi ai Scolii Gimnaziale nr.7 dar și de la alte unități de învățământ din Galati, participă la concursul Școl…
Asociația Editorilor din România și-a anunțat calendarul de dezbateri și evenimente ale anului 2023 lansând ”ofensiva editorială împotriva analfabetismului func…
Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați a organizat în data de 20 ianuarie 2023, Seminarul de Perfecționare…
O nouă ediție a Zilelor Porților Deschise la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se va desfăsura online în perioada 1-2 februarie 2023. La eveniment sunt…
Ministerul Educației, prin Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), a lansat licitația având ca obiectiv achiziția de manuale școlare, elab…
Conform structurii anului școlar 2022-2023, Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2…