Politica

 Ciolacu: Solicit preşedintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia lui Florin Cîțu

 Ciolacu: Solicit preşedintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia lui Florin Cîțu
 

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia premierului Florin Cîţu. Potrivit acestuia, legile în vigoare interzic numirea ca ministru a celor condamnaţi penal.

„După ore bune în care speram la o #RomâniaNormală în politică şi la o retragere a premierului Florin Cîţu, solicit preşedintelui Klaus Iohannis să îi ceară urgent demisia şefului Executivului! O #RomâniaNormală nu poate fi construită cu un premier penal, chiar dacă este girat de Palatul Cotroceni, a scris Ciolacu pe Facebook.

De asemenea, Ciolcu solicită respectarea legilor în vigoare care interzic numirea ca ministru a celor condamnaţi penal.

„Vorbim, domnule preşedinte şi dle Cîţu, de aceleaşi legi care au încheiat şi alte aspiraţii politice pentru fotoliul de la Palatul Victoria! Românii aşteaptă un semn de maturitate politică! Nu doar: Wow, şoc, explicaţii incomplete şi scuze... de adolescent întârziat! Atât am auzit astăzi de la premierul Florin Cîţu despre faptul că a stat 2 zile în închisoare, a adăugat liderul PSD. 

Premierul Florin Cîţu a confirmat miercuri că în urmă cu 20 de ani a fost amendat în Statele Unite ale Americii pentru conducere sub influenţa alcoolului. Acesta a spus că a fost o greşeală pentru care a plătit foarte scump,

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare